Coreea de Nord: Alegători „nebuni de bucurie”, cântând cântece în onoarea lui Kim Jong-un, s-au grăbit duminică la vot. VIDEO

Coreea de Nord: Alegători „nebuni de bucurie, cântând cântece în onoarea lui Kim Jong-un, s-au grăbit duminică la vot. VIDEO
Publicat: 09/03/2014, 18:03

Alegătorii, „nebuni de bucurie”, s-au grăbit spre birourile de vot din întreaga țară, unii dansând, alții cântând cântece în onoarea liderului Kim Jong-un, a anunțat agenția publică KCNA.

Imagini difuzate de televiziunea oficială au arătat că sute de persoane în costume tradiționale dansau pe străzi.

Un singur candidat, desemnat de partidul unic, este autorizat să solicite voturile cetățenilor în fiecare dintre cele 687 de circumscripții. Alegătorii nu au de ales decât între „da” și „nu” pe buletinul de vot.

Iar alegătorii se supun: rata de participare în 2009 a fost de 99,98 la sută, candidații câștigând cu 100 la sută din voturi. Scrutinul se desfășura duminică fără dificultate, potrivit KCNA, cu o participare de 91 la sută la începutul după-amiezii.

Presa oficială, care amintește de datoria „fiecărui individ” de a merge la vot – chiar dacă votul nu este obligatoriu -, a promovat puternic scrutinul și participarea electorală, publicând poeme intitulate de exemplu „Valuri de emoție și bucurie”.

Acesta este primul scrutin legislativ de la preluarea puterii de către Kim Jong-un, după moartea tatălui său, Kim Jong-il, în decembrie 2011.

Ca și tatăl lui, Kim se prezintă în circumscripția 111, din Muntele Paektu.

Muntele Paektu este situat la limita de nord a Coreei de Nord, în apropiere de frontiera chineză. Acesta este considerat sacru de către nord-coreeni, deoarece fondatorul țării, Kim Il-sung, tatăl lui Kim Jong-il, a stabilit acolo tabăra de gherilă antijaponeză în timpul colonizării Coreei de către Japonia.

Istoriografia oficială a regimului asigură că Kim Jong-il s-a născut pe acest munte în 1942.

„Am votat pentru a-mi dovedi loialitatea față de tovarășul nostru suprem”, se bucură un soldat, care se numără printr sutele de persoane care stau la coadă în fața unui birou de vot din circumscripție.

Alegerile parlamentare au loc o dată la cinci ani și Adunarea legislativă nu se reunește decât o dată sau de două ori pe an, adeseori pentru o sesiune unică de o zi pentru a vota bugetul și a aproba deciziile luate de Partidul Muncitorilor.

Ultima sesiune datează din aprilie 2013. Atunci a fost adoptat un decret special care oficializa statutul de putere nucleară al Coreei de Nord.

Interesul real al scrutinului pentru observatorii străini este să descopere lista finală de candidați, susceptibilă să ofere explicații cu privire la persoanele aflate în grațiile regimului după epurarea de anul trecut ordonată de Kim Jong-un.

Liderul nord-coreean a îndepărtat un număr de personalități din centrul puterii și a executat mai multe cadre ale partidului, între care pe propriul său unchi și mentor, Jang Song-Thaek, executat în decembrie sub acuzația de trădare și corupție.

Scrutinul servește, de asemenea, regimului drept recensământ popular, pentru că funcționarii care se ocupă de organizarea alegerilor merg în fiecare casă pentru a se asigura de prezența sau absența alegătorilor înscriși.

„În oricare alt moment din an, rudele persoanelor care lipsesc pot să scape mințind sau acuzând agenții de supraveghere, afirmând că persoanele pe care le caută lucrează într-un alt district”, explică New Focus International, un site animat de refugiații nord-coreeni din Sud.

„Alegerile permit dezvăluirea fugii unui nord-coreean în China sau în Coreea de Sud”, adaugă el.

Kim Jong-un și-a consolidat securitatea la frontiere pentru a încerca să limiteze șansele candidaților la exil. Peste 1.500 de plecări către Coreea de Sud, prin China, au fost înregistrate anul trecut.

În opinia lui Ahn Chan-il, transfug instalat în Sud și specialist în regimul nord-coreean, recensământul electoral nu ar trebui să permită Phenianului să își facă o idee precisă privind fuga în străinătate deoarece numeroși oficiali locali preferă să tacă mai degrabă decât să se expună unor sancțiuni.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal